România, țara tuturor posibilităților, unde infractorii scapă cu pedepse mult prea mici pentru faptele grave pe care le săvârșesc. Și la Vâlcea se judecă cam în aceeași notă și ne mai mirăm de ce infracționalitatea este din ce în ce mai mare, iar forțele de ordine care intervin sfârșesc deseori tragic. Ca exemplu, prezetăm azi cazul unui individ din comuna Laloșu, județul Vâlcea, care pentru o gravă faptă de ultraj nu va face nici măcar o zi de pușcărie. Asta pentru că, zilele trecute, magistrații de la Bălcești au considerat că infracțiunea pe care a comis-o nu este atât de gravă. A fost uitat destul de repede cazul polițistului de la Timiș, Cristian Amariei, care a fost ucis în misiune.
La începutul lunii februarie 2018, poliţiştii din Laloșu au fost chemaţi să intervină la un conflict major la ei în comună. Un individ de etnie romă, Stoian Pricopie Orient, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat cu forţa în locuinţa unor cetăţeni, pe care îi ameninţa cu moartea, având asupra sa un cuţit. La faţa locului au ajuns la scurt timp după apelul pe 112 şi poliţiştii din comună, care au încercat să-l liniştească pe individ. Numai că, lucrurile au scăpat de sub control, iar Stoian a început să-i înjure şi pe poliţişti. Ba mai mult, agentul de poliţie Palaghia Ovidiu Florin a fost chiar ameninţat moartea, individul încercând să folosească arma albă pe care o avea în “dotare”. Agenţii au intervenit în forţă însă şi au reuşit imobilizarea agresorului, reţinându-l ulterior pentru 24 de ore.
Atunci, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, judecătorii au decis că Stoian Pricopie Orient poate fi cercetat doar sub control judiciar pentru faptele sale săvârșite cu violență. Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti l-au trimis în judecată pentru infracţiunea de ultraj. Însă, nici după ce s-au prezentat toate probele magistrații nu au considerat că agresorul ar trebui băgat la “beci”. Ba din contră, în data de 19 iulie 2019, judecătorii Judecătoriei Bălcești s-au pronunțat în procesul pe fond și au decis să-l condamne pe inculpat la doar 8 luni de închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității.
“Condamnă inculpatul Stoian Pricopie Orient la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 91 alin. (1) C.pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) C.pen.; Obligă inculpatul să respecte pe durata termenului indicat următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii, documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C.pen.; Pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În baza art. 93 alin. (2) C.pen., impune inculpatului obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen.; Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Laloşu, jud. Vâlcea ori Primăria oraşului Bălceşti, jud. Vâlcea, în condiţiile enunţate de art. 57 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 91 alin. (4) C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Constată că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând de la 05.02.2018, ora 5:50, până la 06.02.2018, ora 05:50. În baza art. 112 alin. (1) lit. b, dispune confiscarea specială a cuţitului cu lungimea de 22 cm şi lama de 11,5 cm aparţinând inculpatului, aflat în camera de corpuri delicte a instanţei. Ia act că persoana vătămată Palaghia Ovidiu Florin, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 500 de lei reprezintă cheltuieli judiciare corespunzătoare fazei de urmărire penală, către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum total de 260 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi achitat din fondul special al Ministerului Justiţiei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 19 iulie 2019, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea” – se arată în minuta instanței.