Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea ne-a comunicat că un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lăpușata.
În fapt, la data de 10 iulie 2024, în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, pentru a interveni la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 643, în comuna Lădești, soldat cu pagube materiale. Polițiștii ajunși la fața locului, au stabilit că cele sesizate se confirmă, evenimentul rutier producându-se ca urmare a coliziunii dintre un autoturism, la volanul căruia se afla o femeie, în vârstă de 41 de ani și un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în comuna Lădești.
Cei doi șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, valoarea indicată pentru bărbat fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să fie condus la o unitate medicală în vederea prelevării motrelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, el fiind înștiințat despre faptul că refuzul prelevării mostrelor biologice în acest caz constituie o infracțiune. Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, el fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
„Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea documentării întregii activități infracționale ale acestuia. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni.