24 octombrie 2019

ȘOCANT. Femeie arbitru din Vâlcea, lovită cu pumnul în față de un fotbalist

Cazurile de violență pe terenurile de fotbal din Vâlcea s-au înmulțit îngrijorător în ultimii ani. Un ultim incident violent a avut loc miercuri seara, 23 octombrie 2019, când o femeie arbitru a fost lovită cu brutalitate de un fotbalist ce tocmai primise cartonașul roșu.

Arbitrul Alisa Neață a fost cea care a condus la mijloc partida dintre Viitorul Valea Mare și Viitorul Păușești Măglași. Pe parcursul jocului, fotbalistul Bogdan Cotea, al echipei de la Păușești, a comis câteva faulturi, care i-au atras pe rând două cartonașe galbene. La al doilea galben, evident că a luat imediat și cartonașul roșu. Fotbalistului i-a fost greu se pare să accepte decizia arbitrului Alisa Neață și a devenit violent, lovind „centralul” cu pumnul direct în față.

La fața locului au fost chemate echipaje ale Ambulanței, după ce asistentul medical prezent la meci a sunat la 112. Alisa Neață a ajuns la spital și urmează să fie supusă unor investigații mai amănunțite.

Fotbalistul Bogdan Cotea riscă dosar penal pentru loviri și alte violențe, iar în plan sportiv o foarte mare suspendare, care va fi decisă de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea.

Foto: Facebook Alisa Neață

You May Also Like