Un tânăr de 27 de ani, din județul Vâlcea, a fost arestat în India. Incidentul a avut loc sâmbătă, 11 august 2018, când vâlceanul a fost prins la un bancomat din zona Savitri Marke a regiunii Gautam Buddh Nagar. Conform autorităților locale, citate de publicația The Times of India, vâlceanul este Alexandru Onciu, el fiind depistat chiar în momentul în care încerca să instaleze dispozitive de skimming la acel ATM, cu scopul de a obține datele utilizatorilor bancomatului, date pe care ulterior să le folosească pentru clonare de carduri.
Numai că, agenții de securitate ai băncii respective au devenit suspicioși și au chemat imediat poliția. Vâlceanul Alexandru Onciu a fost prins la fața locului, asupra lui fiind găsite și confiscate cardul bancar și pașaportul.
Tânărul a fost reținut în custodie judiciară, iar Ambasada României a fost informată prin intermediul Unității de Investigații Locale. Vâlceanul Onciu este acuzat că ar fi încălcat articolele 419 și 511 din Codul penal al Indiei, adică înșelăciune și tentativă a unei infracțiuni, pe lângă infracțiuni informatice. Ancheta poliției încă se află în desfășurare.