21 august 2019

TÂNĂR ÎNJUNGHIAT la BUJORENI. Suspectul a fost arestat pentru tentativă de omor!

Un scandal iscat între mai multe persoane s-a transformat într-o tentativă de omor. Incidentul a avut loc în data de 12 august 2019, pe raza comunei Bujoreni, însă abia ieri, 20 august 2019, principalul suspect în acest caz a fost arestat preventiv.

În fapt, în noaptea respectivă, în jurul orei 23.00, printr-un apel pe 112 se solicita intervenția forțelor de ordine, dar și ajutorul cadrelor medicale de la SAJ Vâlcea. Mai multe persoane s-au luat la ceartă, scandalul a degenerat, iar după ce și-a împărțit câțiva pumni, unul dintre tinerii implicați (de 22 de ani) a fost înjunghiat cu un cuțit de un individ de etnie rromă.
Ilie Călinuț P. – 23 de ani – este principalul suspect în dosar, el având, se pare, la activ și alte condamnări. De altfel, în baza acestor condamnări, recent, Călinuț a prestat muncă în folosul comunității la Primăria Bujoreni.

Dacă inițial polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au încadrat fapta la loviri și alte violențe, ei bine, după ce starea victimei s-a agravat și medicii au constatat că viața îi e pusă în pericol, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au luat decizia de a schimba încadrarea juridică în tentativă de omor.

Ca urmare, ei au propus arestarea preventivă a suspectului Ilie Călinuț P., iar în data de 20 august 2019, magistrații au decis să-l trimită după gratii.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like