10 martie 2020

Tineri din Vâlcea, acuzaţi că au înşelat persoane să încheie contracte false de furnizare a energiei electrice

Trei tineri din județele Vâlcea și Sibiu s-au ales cu dosare penale, ei fiind acuzaţi că au înșelat şase persoane din Zlatna să încheie contracte false de furnizare a energiei electrice. Ei au fost identificaţi de poliţişti.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Zlatna, în cadrul unei acțiuni pentru creșterea climatului de siguranță publică din oraș, au reușit să identifice trei persoane 3 persoane de 22, 23 și 24 de ani, din județele Vâlcea și Sibiu.

Acestea sunt bănuite de comiterea unor infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Se pare că, în cursul lunii martie a anului trecut, cei trei, în calitate de angajați ai unei societăți comerciale ar fi determinat 6 persoane din Zlatna să încheie contracte de furnizare a energiei electric, la care ar fi atașat înscrisuri oficiale (adeverințe care atestau spațiul locativ), în legătură cu care există suspiciunea că sunt false.

You May Also Like