O grupare infracţională specializată în cultivarea şi vânzarea de droguri s-a pripăşit în localitatea vâlceană Nicolae Bălcescu. Liderul reţelei era Marius Cosmin Toma, el fiind domiciliat în Bucureşti, iar din grupare mai făceau parte şi Trandafir Mihai Adrian şi Buga Robert. Cei trei au fost prinşi însă de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, anchetatorii descinzând în luna august 2016 în localitatea Nicolae Bălcescu, acolo unde au găsit o seră destul de mare în care inculpaţii cultivau cannabis. Procurorii i-au pus sub acuzare şi i-au dat pe mâna justiţiei, iar, în urmă cu aproximativ o lună, magistraţii Tribunalului Vâlcea i-au condamnat.
Cultură de cannabis la Nicolae Bălcescu
Anchetatorii susţin că, începând cu luna mai 2016, liderul Marius Cosmin Toma a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior mai multe persoane și care a avut scop cultivarea, supravegherea și îngrijirea unei plantații de cannabis.
„În urma investigațiilor efectuate în cauză s-a constatat că înființarea culturii a avut loc într-un solar amplasat în curtea unui imobil achiziționat de către liderul grupului infracțional, situat pe raza comunei Nicolae Bălcescu, într-o zonă izolată, fiind monitorizată în permanență de către doi membri ai grupului infracțional organizat ce locuiau într-o rulotă campată în curtea respectivă. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost identificate, printre altele, circa 256 plante de cannabis. Valoarea aproximativă a cantității de substanță interzisă ce urma să fie produsă de plantația depistată este de minim 100.000 euro” – au susţinut atunci procurorii DICOT Vâlcea.
Condamnaţi…
În data de 15 decembrie 2016, magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis să-i condamne pe cei trei inculpaţi din dosar, care au fost acuzaţi de trafic de droguri de risc. Dintre membrii grupării, doar unul singur a scăpat cu o pedeapsă sub supraveghere, restul urmând să execute pedepse cu închisoarea.
„Condamnă pe inculpatul TRANDAFIR MIHAI ADRIAN la 2 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen.. Condamnă pe inculpatul BUGA ROBERT la 2 ani şi 4 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen., Menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor Trandafir Mihai Adrian şi Buga Robert. Condamnă pe inculpatul TOMA COSMIN-MARIUS la 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu a inculpatului Toma Cosmin” – se arată în minuta instanţei de fond. Decizia nu este însă definitivă, ea fiind atacată deja cu apel de inculpaţii Buga Robert şi Trandafir Mihai Adrian.