Polițiștii orașului Băbeni, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică și rutieră, în noaptea de 28 spre 29 septembrie 2024, în jurul orei 02.30, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 64.
La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Lăpușata. În urma verificărilor effectuate, polițiștii au constatat că tânărul în cauză nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii continuă cercetările, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Foto: Ilustrativ