19 august 2018

UPDATE: PERSOANĂ ÎNJUNGHIATĂ la IONEȘTI. Un tată a încercat să-și ucidă fiul

UPDATE 20 august 2018: Bărbatul din Ionești care și-a înjunghiat fiul în după-amiaza zilei de duminică, 19 august 2018, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. El este acuzat de loviri și alte violențe, dar și violență în familia. Cât despre bărbatul înjunghiat, acesta se pare că a fost stabilizat, fiind internat la Spitalul Județean Craiova. 

UPDATE: A fost chemat elicopterul SMURD de la Craiova pentru preluarea victimei ce se află în stare critică. Polițiștii susțin că victima are 38 de ani, iar agresorul – tatăl său – are 62 de ani. Conflictul se pare că ar fi fost spontan, pe fondul consumului de alcool. Bătrânul și-ar fi înjunghiat fiul cu un cuțit în zona toracelui. 

Informații de ultimă oră de la SMURD Vâlcea. O persoană se pare că a fost înjunghiată în comuna Ionești, paramedicii de la SMURD Drăgășani intervenind la fața locului pentru acordarea primului-ajutor.

Din primele informații, se pare că victima ar fi avut un conflict cu tatăl său, iar acesta din urmă l-a înjunghiat.

Victima se pare că este în stare foarte gravă, în timp de agresorul a fost imobilizat de polițiștii care au ajuns la fața locului.

Vom reveni cu amununte!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like