25 septembrie 2018

UPDATE. Dosarele contracandidaților lui Ponoran, respinse comisia de concurs de la SJU Vâlcea

UPDATE: Comisia care organizează concursul de manager al SJU Vâlcea, în data de 5 octombrie 2018, a respins dosarele lui Adrian Berbece și Marius Bălan, motivul fiind acela că dosarele erau incomplete. Candidații pot depune contestație la această decizie (dată pe 25 septembrie 2018) în 24 de ore. Data limită a depunerii dosarelor a fost 24 septembrie 2018, iar inițial în cursă s-au înscris 3 candidați.

A început ,,meciul” pentru conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea. Pe 5 octombrie se va decide cine va fi managerul celei mai importante unităţi medicale din judeţul Vâlcea. De data aceasta, directorul general nu se va mai alege în urma unui concurs, ci în urma unei evaluări de proiect – atenţie – filmate. S-au înscris doctorul Dan Ponoran, economistul Adrian Berbece (din Călimăneşti) şi economistul Marius Bălan (din Curtea de Argeş). Pe Ponoran îl ştim, cu relele şi cu bunele sale. O trecere în revistă a realizărilor şi nerealizărilor sale vom face în zilele următoare. Oricum, vâlcenii îşi pot da singuri seama ce fel de activitate a avut, având în vedere că într-un judeţ mediu (Vâlcea) este imposibil să nu te ,,loveşti” voluntar sau involuntar, direct sau indirect de SJU. Celelalte două candidaturi sunt de-a dreptul ,,savuroase”.

Berbece a fost ,,dădacă”, voluntar şi manager interimar

Să facem puţină cunoştinţă cu Adrian Berbece. Are 41 de ani şi a condus între ianuarie şi decembrie 2014 Spitalul de Urgenţă din Slobozia. Este fericitul părinte a doi copii pe care îi creşte alături de soţia de care, din păcate pentru el, a divorţat în 2015. Nefericitul eveniment s-a întâmplat în urma unor probleme pe care Berbece le-a avut cu legea. Un influent personaj din Slobozia i-a făcut opt plângeri penale, tocmai pentru activitatea desfăşurată la spital. Una dintre ele s-a soldat şi cu o percheziţie la domiciliu, dar şi cu o reţinere de 24 de ore. Surse judiciare confirmă, totuşi, că omul a scăpat cu achitare din acel dosar. Până să fie manager interimar la Spitalul din Slobozia, Berbece a fost oficial….dădacă. Adică a stat doi ani în concediu post natal. În tot acest timp a făcut voluntariat (2010 – 2011) în spitalul pe care urma să-l conducă. Cum a ajuns la Slobozia? Simplu: fosta soţie, medic nutriţionist şi de boli metabolice a obţinut un post la spitalul din localitate. Cei doi locuiseră până atunci în Bucureşti, unde Adrian Berbece a lucrat în privat. Este absolvent de Cibernetică şi specialist IT. Personaj controversat!

Cu Bălan scandalul e garantat

Cine mizează pe o liniştită desfăşurare a evaluărilor de proiect, se înşălă. ,,Distracţia” şi contestaţiile vor fi asigurate, cel mai probabil, de Marius Bălan, un tânăr de aproximativ 36 de ani, din Curtea de Argeş. În 2015 a candidat la funcţia de manager al Spitalului Judeţean din Piteşti unde a obţinut ,,meritoasa” notă 5,2. De la înălţimea acestor cunoştinţe a făcut ditamai scandalul, dând în judecată Consiliul de Administraţie al Spitalului, Comisia de evaluare, Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi Consiliul Judeţean Argeş. N-a scăpat nimeni neatacat! Motivul principal pentru care mai avea puţin şi se lupta cu tot judeţul Argeş a fost montarea unei camere în sala unde s-a desfăşurat concursul. Probabil este timorat şi emoţionat, dar să stea liniştit; la evaluarea din 5 octombrie nu doar că vor fi camere care vor filma din 360 de grade, dar concurenţii vor avea şi auditoriu (altul în afară de comisia de evaluare). Inclusiv presă! Altfel, Bălan este un om cu studiile făcute la timp. În 2004 s-a licenţiat în Finanţe – Contabilitate, la Universitatea ,,Constantin Brâncoveanu”. Tot acolo a absolvit şi cursuri postuniversitare în Management. Băiat bun, dar cam nervos!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like