UPDATE: Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea au efectuat 2 percheziţii în două dosare în care se efectuează cercetări pentru trafic de droguri de risc şi pornografie infantilă
La data de 20 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în judeţul Vâlcea, pentru documentarea activităţii infracţionale a doi bărbaţi, de 39 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă, respectiv de 25 de ani, bănuit de consum şi trafic de droguri de risc.
În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate 10 plante despre care există suspiciunea că ar fi Cannabis, 50 g fragmente vegetale de culoare verde –oliv ce par a fi Cannabis, 4 telefoane mobile, un SIM, 5 HDD de 5 TB şi 2 stick-uri.
Cele două persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea pentru audieri, bărbatul de 25 de ani fiind reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc, urmând a fi prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
În această dimineaţă de joi, 20 octombrie 2016, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea şi poliţiştii de la Crimă Organizată Vâlcea efectuează percheziţii domiciliare într-un dosar de trafic de droguri. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, asupra căruia există suspiciunea că ar face trafic de droguri în oraşul nostru.
Acţiunea este încă în desfăşurare, iar suspectul urmează să fie dus la audieri la sediul DIICOT Vâlcea.
vom reveni…