Un bărbat de 62 de ani, din comuna vâlceană Perișani, a fost ridicat de polițiști zilele trecute și dus la închisoare. Asta după ce omul a fost găsit vinovat de instanță după ce a agresat trei persoane. Conflictul a pornit pe locurile de pășunat din comuna Perișani, iar totul s-a încheiat cu o bătaie în toată regula.
„La data de, 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliției Perișani, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Brezoi, împotriva unui bărbat de 62 ani, din comuna Perișani, condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni pentru săvârșirea infrațiunii de lovire și alte violențe.
În fapt, în tomana anului 2014, bărbatul în cauză ar fi agresat fizic 3 persoane, pe raza comunei Perișani, conflictul pornind de la o zonă de pășunat a ovinelor. Persoana a fost condusă într-un penitenciar din județul Argeș” – precizează IPJ Vâlcea.