5 octombrie 2017

VÂLCEA: Femeie BĂTUTĂ cu BESTIALITATE de HOŢII care-i jefuiau locuinţa

O femeie din Vâlcea a fost bătută crunt de doi indivizi care intraseră în gospodărie sa pentru a fura băutură. Incidentul a avut loc în luna august, însă abia acum au reuşit poliţiştii să-i prindă pe agresori. Unul dintre suspecţi a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru tentativă de furt calificat și lovire.

„Din investigaţii rezultă faptul că, în noaptea de 8 spre 9 august a.c., O.M., de 41 de ani, împreună cu B.M., ambii din comuna Sușani, ar fi intrat în curtea unei locuințe, pentru a sustrage băutură, iar în momentul în care au fost observați de proprietara locuinței, O.M. a lovit-o cu pumnii și piciorele.

Față de O.M., care este cunoscut cu antecedente penale, a fost emis un mandat de aducere, ce a fost pus în aplicare de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sușani, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cei doi bărbați, iar faţă de O.M., au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat  judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Judecătoriei Drăgășani, cu propunere legală.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi lovire, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru probarea întregii activităţi infracţionale” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.