Când te uiți la prea multe filme de acțiune și crezi că poți scăpa basma curată după ce furi un autoturism, procedezi ca doi indivizi din Vâlcea, care acum se află în custodia polițiștilor. Bărbații în cauză sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, după ce ieri, 13 septembrie 2023, în jurul orei 14.30, au amenințat o persoană cu un cuțit, a-au urcat la volan și au fugit. Nu au ajuns prea departe însă, pentru că incidentul a fost imediat raportat la Poliția Vâlcea, iar oamenii legii au plecat în căutarea hoților. Suspecții au fost depistați de Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Râmnicu Vâlcea, identificați și reținuți pentru 24 de ore.
Incidentul a avut loc în urmă unei neînțelegeri din trecut. Potrivit surselor noastre, între cei doi hoți și victimă a avut loc o înțelegere cu privire la transportul unor materiale de construcții. Înțelegere care nu s-a concretizat însă, iar ca să se răzbune, hoții au mers pe raza comunei Mihăești, acolo unde se afla victima, și l-au amenințat cu cu cuțit, reușind astfel să îi fure autoturismul.
“În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de polițiști, au fost identificate cele 2 persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv 2 bărbați, unul de 52, din localitatea Câineni și celălalt de 48 de ani, din orașul Ocnele Mari. De asemenea, autoturismul sustras a fost recuperat și predat proprietarului.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut cele 2 persoane pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea luării unei măsuri preventive.
În cauză cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea” – precizează IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.