O infracțiune comisă în vara anului trecut și-a găsit făptașii abia acum. Doi bărbați din Vâlcea sunt principalii suspecți într-o speță anchetată de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș. Anchetatorii i-au identificat marți, 19 aprilie, pe cei doi vâlceni (unul are 34 de ani și este din comuna Vlădești, iar celălalt are 42 de ani și are domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea), punându-i sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Fapta de înșelăciune, spun polițiștii, a fost comisă în data de 13 iulie 2021, când vâlcenii, în timp ce se aflau pe raza municipiului Sebeș, ar fi abordat, sub pretextul că ar fi rămas fără benzină și au nevoie de bani, un bărbat, de 75 de ani, din comuna Șpring. Omul s-a arătat dispus să îi ajute, iar inculpații au profitat de bunătatea lui și i-au vândut bijuterii, despre care ar fi pretins că sunt din aur. Bătrânul le-a plătit suma de 1.100 de lei, iar ulterior și-a dat seama că bijuteriile sunt confecționate dintr-un metal comun de culoare galbenă.
Față de cei doi bărbați cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Cum funcționează țeapa ”pana prostului”
Înșelăciunea folosită de vâlceni are și o titulatură. Se numește ”pana prostului”, infractorii bazându-se în special pe naivitatea victimei. Din păcate, deși s-a făcut o campanie agresivă de prevenție în ultimii ani, țeapa continuă să funcționeze, cei care pică în plasa țeparilor fiind în special bătrânii.
Metoda folosită de infractori presupune o mașină cu numere străine, oprită pe marginea drumului, în jurul căreia se învârt disperați țeparii. Aceștia fac semn mașinilor din trafic să oprească, iar cine o face află că aceștia au rămas în ”pana prostului”, adică au rămas fără combustibili în trafic și sunt gata să facă orice pentru niște bani.
Inclusiv sunt gata să își dea bijuteriile la subpreț pentru a obține niște bani pentru combustibil. Evident, păgubitul află ulterior că a cumpărat o tinichea fără valoare.
foto ilustrativ