25 octombrie 2018

Victorie finală pentru Roibu, la Curtea de Apel. Raportul de insolvenţă al Oltchim, demontat în instanţă

Fostul director al SC Oltchim SA, Constantin Robiu, a câştigat definitiv procesul cu Rominsolv SRPR şi BDO Business Restructuring SPRL, joi, 25 octombrie 2018. În fapt, este vorba de atacarea în instanţa a raportului de insolvenţă pe care avocatul Gheorghe Piperea l-a redactat, odată cu intrarea în reorganizare judiciară a combinatului din Vâlcea. În mai, Tribunalul Vâlcea a dat câştig de cauză lui Roibu. La Curtea de Apel, magistraţii au menţinut decizia de la fond.

Rominsolv şi BDO Business îl acuzau pe fostul director în raportul de insolvenţă de spolierea companiei, decizii eronate de management şi investiţii ineficiente. Se solicitau pagube de 500 de milioane de euro. Victoria lui Robiu este colosală. Pe unde va mai scoate cămaşa administratorul judiciar, care şi-a făcut port drapel din teza potrivit căreia fostul director a nenorocit combinatul?!

Implicaţiile acestei decizii sunt de necalculat.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like