Cinci tineri ce aveau un comportament bizar au fost luați la întrebări, noaptea trecută, de jandarmii vâlceni. S-a întâmplat în jurul orei 00.30, în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, forțele de ordine fiind nevoite să intervină în forță pentru ca persoanele depistate să nu fugă de la fața locului.
“În încercarea de a evita contactul cu jandarmii, aceștia s-au urcat într-un autovehicul și au încercat să părăsească locul. Forțele de ordine, intervenind rapid, au oprit autospeciala de Jandarmerie în dreptul lor, împiedicând astfel orice încercare de a pleca cu mașina. Ulterior, i-au legitimat pe cei cinci tineri, pentru a evalua situația și pentru a stabili motivele comportamentului lor suspect.
În timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra grupului, s-au descoperit asupra unuia dintre tineri o țigară artizanală cu miros înțepător, precum și un spray iritant lacrimogen.
În plus, asupra șoferului a fost găsit un cuțit cu lamă pliabilă. Controlul asupra autovehiculului a relevat prezența unor fragmente vegetale suspectate că ar putea fi interzise de legislația în vigoare. Cuțitul și spray-ul lacrimogen au fost ridicate în vederea confiscării iar documentele întocmite împreună cu substanțele depistate, vor fi predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea în vederea continuării cercetărilor” – precizează Jandarmeria Vâlcea.
VIDEO AICI: https://youtube.com/shorts/EWnD4QiE0r8?si=c3j9IDXl37hO1GbU