20 octombrie 2018

UPDATE. VIDEO. Tânăr surprins în Râmnicu Vâlcea în timp ce se injecta în picior

UPDATE: Pentru o corectă informare a opiniei publice, trebuie să revenim cu informații cu privire la minorul care a fost surprins injectându-și o substanță necunoscută în muschiul piciorului stâng. Ei bine, mama tânărului ne-a contactat și ne-a mărturisit că M.C.P. – de 16 ani, este insulino dependent de când avea 1 an și 7 luni. Copilul este în clasa a IX-a la Liceul General Magheru din Râmnicu Vâlcea și locuiește în comuna Stoenești, sat Dobriceni. În acea zi, băiatul își făcea doza de insulină în muschiul piciorului, acolo unde medicul i-a recomandat să o facă pentru că injectarea în abdomen ar cauza infertilitate.
Un video absolut șocant am primit la redacție. Un tânăr a fost surprins de un martor chiar în timp ce își injecta în picior o substanță necunoscută. Totul se întâmpla în public, vineri, 19 octombrie 2018, în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. Persoana care ne-a trimis clipul susține că minorul mai era însoțit de un tânăr, care nu apare însă pe filmarea de doar câteva secunde.
Vom reda clipul și mesajele primite fără a face alte comentarii:
„Astazi 19.10.2018, în jurul orei 14.00, 2 minori erau vizavi de Halta din zona Ostroveni Rm. Vâlcea, iar unul dintre minori se injecta în pulpa de la piciorul stâng cu o seringă, fiind filmat din mașină în timp ce ne îndreptam spre bariera Ostroveni. Dacă vă uitați mai atent, se vede cum scoate seringa și o agită cu mâna. Nu se poate asa ceva! Singurul regret este că trebuia să mă fi dus să i-o iau din mână, dar făceam coloană de mașini în spate. Păcat de el că este tânăr, iar pe lângă el ajung și alți copii să se injecteze”.

You May Also Like