Pompierii vâlceni au fost solicitați, în această dimineață de 20 martie 2024, în jurul orei 07.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale, în comuna Stoenești. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Secției de Pompieri Govora, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SAJ. Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifestă la o anexă gospodărească (adăpost de animale).
„Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari, în limitele găsite. Proprietarii anexei au suferit arsuri la nivelul membrelor superioare si feței, au fost evaluate și monitorizate de către echipajul medical SAJ, ulterior persoana de sex feminin fiind transportată la CPU Horezu. Persoana de sex masculin, care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, a refuzat transportul la spital. A ars: o anexa gospodarească construită din lemn, cu învelitoare din tablă, în suprafață de cca 60 de mp. Animale moarte: două porcine și 60 de pui de găină. Cauza probabilă – scurtcircuit electric (calorifer lăsat sub tensiune)”, a anunțat ISU Vâlcea.
Foto: Ilustrativ
20 martie 2024