Incident grav la Transalpina Ski Resort din zona Obârşia Lotrului – Voineasa, judeţul Vâlcea. S-a întâmplat sâmbătă, 17 martie 2018, în jurul orei 09.00, când un angajat al firmei ce administrează pârtia se pare că a fost lovit de telegondolă. Din primele informaţii, accidentul a avut loc chiar în momentul în care se pregătea punerea în funcţiune a instalaţiei, muncitorul făcând curăţenie în zonă şi fiind neatent.
Transportat la Bucureşti cu fractură craniană şi sângerare la creier
Lovitura a fost una puternică, la faţa locului ajungând prima dată un echipaj al Ambulanţei Vâlcea, care a preluat victima şi a transportat-o până la o ambulanţă ce a venit din Petroşani. Angajatul era conştient, însă destul de confuz, el neştiind să spună ce i s-a întâmplat, ci doar că s-a trezit pus la pământ.
Victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani şi internat la ATI. După ce i s-au făcut toate analizeze şi RMN-ul, medicii au constatat că pacientul are o fractură craniană cu înfundare şi o mică sângerare la nivelul creierului. De aceea, cadrele medicale au decis să-l trimită de urgenţă la un spital din Bucureşti pentru a fi supus unei operaţii, fiind transportat cu un elicopter SMURD în capitală.
„Echipajul cu medic de la Petroşani a preluat pacientul de la Ambulanţa Vâlcea. Era conştient, cooperat, doar că era confuz şi susţinea că nu ştie ce s-a întâmplat. La ATI Petro s-a descoperit că are o sangerare la nivelul creierului şi o fractură craniană cu înfundare şi a plecat cu elicopterul la Bucureşti” – ne-a declarat medicul Dumitrescu de la Ambulanţa Petroşani.
Reprezentanţii ACOMIN: „Am făcut toate demersurile să fie tratat în cele mai bune condiţii”
Marius Fodor, reprezentantul firmei Acomin cea care administrează domeniul schiabil Transalpina Ski Resort, ne-a declarat că incidentul a fost anunţat inspectorilor de muncă din judeţul în care societatea are sediul social şi că au avut grijă ca angajatul să primească cele mai bune îngrijiri medicale.
„Ne pare foarte rău că a avut loc acest incident. Se pregătea punerea în funcţiune a instalaţiei, iar angajatul nostru nu a fost atent şi a fost lovit de gondolă. Am făcut toate demersurile să fie tratat în cele mai bune condiţii şi să aibă parte de cele mai bune îngrijiri medicale. Din câte ştiu eu, firma externalizată care se ocupă de tot ce înseamnă reprezentare juridică şi litigii de muncă a anunţat ITM-ul despre acest incident” – ne-a declarat Marius Fodor, reprezentant al Acomin.
foto: arhivă