Azi, 6 decembrie 2020, este ziua în care românii își aleg reprezentanții în Parlamentul României. Pe parcursul acestei zile, Gazeta Vâlceană o să vă țină la curent cu prezența la vot în județul Vâlcea, dar și cu eventualele incidente de la urne. Trebuie să menționăm că, în Vâlcea, pe listele permanente, sunt înscriși 324.914 cetățeni cu drept de vot.
ORA 21.00: Vâlcenii nu au dat năvală astăzi în secțiile de votare. La închiderea urnelor prezența la vot a fost de 33,87%. Pe listele permanente au votat 98.470 de alegători, pe listele suplimentare s-au înregistrat 10.441 de voturi, iar urna mobilă a fost solicitată în 1167 cazuri. Ruralul s-a mobilizat mai bine și la aceste alegeri, fiind prezenți la urne 64.117 de alegători, în timp ce în mediul urban au votat 45.961 vâlceni.
ORA 19.00: Până la această oră s-au prezentat la vot 32,00% dintre alegători. În mediul rural au mers la urne 60.934 de alegători, iar în mediul urban s-au prezentat la secții 43.048 votanți. Urna mobilă a fost folosită în 1130 cazuri.
ORA 16.00: Prezența la urne la această oră este de 24,44% cu un total de 79.429 votanți. Pe listele permanente s-au înregistrat 71.547 de voturi, pe listele suplimentare 7321 voturi, iar urna mobilă a fost solicitată în 720 cazuri.
ORA 12.00: Până la această oră s-au prezentat la vot 11,68% dintre alegători. În mediul rural au mers la urne 21.430 de alegători, iar în mediul urban s-au prezentat la secții 16.718 votanți. Urna mobilă a fost folosită în 148 cazuri.
ORA 10.00: Prezența la urne la această oră este de 5,40% cu un total de 17.556 votanți. Pe listele permanente s-au înregistrat 15.409 de voturi, pe listele suplimentare 2.131 voturi, iar urna mobilă a fost solicitată în 16 cazuri.
sursa foto: capital.ro