Tur de forță făcut astăzi, 9 iunie 2024 (în ziua alegerilor), și de polițiștii rutieri din județul nostru!
„În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 117 persoane, 97 de vehicule, fiind aplicate 43 de sancțiuni contravenționale în valoare de 81.370 de lei. Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme”, ne-au informat polițiștii vâlceni la ora 15.30.
Incidente puține în secțiile de votare din județ
În ceea ce privește scrutinul electoral, polițiștii ne-au informat că, la nivelul județului Vâlcea, au fost semnalate 20 de incidente în legătură cu procesul electoral, iar 15 dintre acestea nu s-au confirmat.
„Angajații MAI au intervenit în cazul fiecărei sesizări, luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul. Au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, o amendă în valoare de 600 de lei și patru avertismente”, a mai anunțat IPJ Vâlcea, tot la ora 15.30.