ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de inginer chimist în cadrul Laboratorului Calitate Apă Potabilă, Valea lui Stan
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 22.05.2023 ora 1100;
- interviul va avea loc în data de 26.05.2023 ora 0900.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 15.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a următoarelor posturi în cadrul Sectorului Rețele Apă,
Centrul Exploatare Rm. Vâlcea:
- 4 posturi instalator;
- 2 posturi lăcătuș mecanic;
- 1 post electrician.
Concursul constă în:
– susținerea probei scrise, pentru postul de electrician, care va avea loc la sediul APAVIL SA, Rm. Vâlcea din str. Carol I nr.3-5, în data de 25.05.2023 ora 1300;
– susținerea probei practice și a interviului pentru posturile de instalator, pentru posturile de lăcătuș mecanic și pentru postul de electrician, de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații aplică și dețin calificare, care vor avea loc în cadrul Sectorului Rețele Apă, al Societăţii Apavil S.A., situat în Râmnicu Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 4, în data de 31.05.2023, ora 0900.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 18.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de instalator în cadrul Sectorului Călimănești
Concursul constă în susținerea interviului și a probei practice de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de instalator. Probele se vor desfăşura în cadrul Sectorului Rețele Apă din Rm. Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 4, în data de 23.05.2023, ora 1100.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 16.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de instalator în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare Vest
Concursul constă în susținerea interviului și a probei practice de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de instalator. Probele se vor desfăşura în cadrul Sectorului Rețele Apă din Rm. Vâlcea, str. Popa Șapcă nr. 4, în data de 24.05.2023, ora 0900.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 17.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a postului de referent în cadrul Serviciului Achiziții
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 19.05.2023, ora 0800;
- interviul va avea loc în data de 25.05.2023, ora 0900.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 12.05.2023, ora 1300, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post vacant de tehnician în cadrul Sectorului Rețele Apă, Centrul Exploatare Rm. Vâlcea
Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, conform calendarului concursului, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 25.05.2023 ora 1100;
- interviul va avea loc în data de 31.05.2023, ora 1100.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 18.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de mecanic auto în cadrul Coloanei Auto/utilaje Rm. Vâlcea
Concursul constă în susţinerea probei scrise, a interviului și a probei practice pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de mecanic auto, astfel:
- Proba scrisă se va desfășura la sediul APAVIL SA , Rm. Vâlcea, str. Carol l, nr. 3-5, în data de 19.05.2023, ora 1100;
- Proba practică și interviul se vor desfăşura la Coloana Auto/utilaje APAVIL SA din str. Nistor Dumitrescu nr. 23, Rm. Vâlcea, în data de 25.05.2023 ora 1100.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 12.05.2023 ora 1300, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a trei posturi de mecanic utilaj în cadrul Coloanei Auto/utilaje, Rm. Vâlcea
Concursul constă în susţinerea probei scrise și a probei practice pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de mecanic utilaj, astfel:
- Proba scrisă se va desfășura la sediul APAVIL SA , Rm. Vâlcea, str. Carol l, nr. 3-5, în data de 23.05.2023, ora 1300;
- Proba practică se va desfăşura la Coloana Auto/utilaje a societății Apavil SA. din Rm. Vâlcea, str. Nistor Dumitrescu nr. 23, în data de 29.05.2023 ora 1300.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 16.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de șofer în cadrul Coloanei Auto/utilaje
Concursul constă în susţinerea probei scrise și a probei practice pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de șofer, astfel:
- Proba scrisă se va desfășura la sediul APAVIL SA , Rm. Vâlcea, str. Carol l, nr. 3-5, în data de 29.05.2023, ora 0900;
- Proba practică se va desfăşura la Coloana Auto/utilaje APAVIL SA din str. Nistor Dumitrescu nr. 23, Rm. Vâlcea, în data de 06.06.2023 ora 0900.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 22.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de laborant în cadrul Laboratorului Calitate Apă Potabilă, Valea lui Stan
Concursul constă în susţinerea probei scrise, a interviului și a probei practice pentru verificarea aptitudinilor, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 24.05.2023 ora 1300, la sediul APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr.3-5;
- proba practică și interviul vor avea loc în data de 30.05.2023 ora 0900 și se vor desfăşura în cadrul Laboratorului de Apă al societății APAVIL S.A., situat în Râmnicu Vâlcea, str. Câmpului nr. 17.
Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este 17.05.2023 ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.
Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530 și vineri între orele 0700 – 1300.
ANUNȚ privind scoaterea la concurs a unui post de operator chimist în cadrul Sectorului Călimănești, Centrul Exploatare Nord
Concursul constă în susţinerea probei scrise, a interviului și a probei practice pentru verificarea aptitudinilor, astfel:
- proba scrisă va avea loc în data de 29.05.2023 ora 1100, la sediul APAVIL SA din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr.3-5;
- proba practică și interviul vor avea loc în data de 06.06.2023 ora 1100 și se vor desfăşura în cadrul Sectorului Stație Epurare Ape Uzate al societății APAVIL S.A. situat în Râmnicu Vâlcea, str. Nistor Dumitrescu nr. 23.