16 martie 2020

Arhiepiscopia Râmnicului oferă un centru de carantină de 200 de locuri

Decizie de ultimă oră luată de Arhiepiscopia Râmnicului. Căminul Seminarului ,,Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea ar putea fi transformat în punct de carantină, capacitatea maximă fiind de 200 de locuri. ,,Noi vom discuta cu Prefectura și, în cazul în care ni se va solicita, vom putea pune la dispoziție acest cămin. Avem acolo și cantină și vom putea asigura și masa celor cazați temporar. De asemenea, pe această cale vreau să transmit din încuviințarea ÎPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, că Biserica Ortodoxă Română a fost alături de societate în cele mai grele clipe ale sale și așa se va întâmpla și acum” – a declarat preotul Ștefan Zară, directorul seminarului. 

În prezent, din cauza suspendării cursurilor, căminul Seminalului este gol.

Din 2014, de când a venit la Vâlcea ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului a fost implicată mai mult decât în trecut în activitățile sociale. Drept urmare, gestul de acum al liderului bisericii locale vine pe un fond deja ,,bătătorit”. Doar situația de criză îl amplifică. Deocamdată, punctele de carantină din județul Vâlcea au fost suficiente, seminarul putând să intre eventual în ,,rezerva strategică”.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like