7 octombrie 2018

Arhiepiscopul Râmnicului, ÎPS Varsanufie, apel la NORMALITATE

Arhiepiscopul Varsanufie a spus vineri la hramul Mănăstirii Turnu că „Sfinții, prin prezența lor harică, aduc viața noastră spre normalitatea sădită în lume de Dumnezeu”.

Arhiepiscopul Râmnicului a oficiat Sfânta Liturghie în ziua sărbătoririi Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, ocrotitorii şi întemeietorii aşezământului monahal, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Eparhiei.

În omilia rostită, Părintele Arhiepiscop a subliniat importanța prezenței sfinților în lume atât în timpul vieții acestora, cât și după trecerea lor în Împărăția lui Dumnezeu.

„Sfântul Îl dăruiește pe Hristos celorlalți, făcându-se el însuși loc al sălășluirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Se odihnește în sfinți, iar sfinții îi odihnesc pe cei din jurul lor prin încărcătura harică, pe care o aduc în lume prin viața lor, care este viața lui Hristos”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Cunoscută pentru înalta viață monahală, vatra spirituală a Munților Coziei a avut parte de o înflorire deosebită în secolele XVI-XVIII, mai ales datorită chipurilor duhovnicești remarcabile ale pustnicilor cu viață ascetică aleasă, care s-au nevoit aici, dintre care se remarcă în mod aparte chipurile duhovnicești ale Cuvioșilor Daniil și Misail, canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2016.

Proclamarea canonizării lor a avut loc în 28 septembrie 2016.

You May Also Like