COMUNICAT DE PRESĂ
După ce, în ultima lună, s-a anunțat pe toate posturile de televiziune și în presă, despre sosirea noilor ambulanțe, care vor intra în dotarea parcurilor auto ale Serviciilor de Ambulanță Județene și le vor înlocui pe cele vechi, uzate de folosirea excesivă, a venit rândul nostru, al celor care lucrăm cu ele, să ne expunem părerea asupra lor.
Multrâvnitele, așteptatele și doritele ambulanțe, marca RENAULT Master, nu se dezmint. Mașini tipic franțuzești, cu motorizare de încredere, caroserie arătoasă, cu șasiu rigid din cauza unor suspensii, neadecvate pentru scopul final – confortul pacientului – finisaj al plansei de bord dintr-un plastic ieftin și simplist, accesorii care îți iau ochii, dar neconforme estetico-tehnic, pentru că întregul sistem de iluminare și avertizare extern este ușor de agățat în crengi. Proiectoarele laterale funcționează numai dacă frâna de mâna este trasă, ceea ce nu este normal, pentru că noi căutăm în mers numerele la case, la blocuri.
Aceste noi ambulanțe, spațioase la prima vedere, s-au dovedit a fi un fiasco total în privința utilării. Aici dorim să precizăm că nu a utilării propriu-zise cu aparatură medicală, ci în ceea ce privește dispunerea acesteia în cabina medicală. Se vede clar că cei care au dispus amplasarea aparaturii și a spațiilor destinate medicamentelor și materialelor sanitare, sunt persoane neavizate, care nici măcar nu au solicitat părerea celor în măsură să furnizeze informații în cunoștință de cauză.
Nu putem înțelege principiul care a stat la baza organizării cabinei medicale. Ceea ce am constatat, de-a lungul experienței noastre, este faptul că accesul la aparatura medicală și la dotări trebuie să fie facil și rapid, pentru a acorda asistență medicală promptă și de calitate, în beneficiul pacientului.
Încă de când deschizi ușa culisanta a cabinei medicale, constați cu stupoare că spațiul interior, destul de generos de altfel, este aranjat anapoda, fără nicio logică. Dar pentru a intra în cabina medicală trebuie întâi să urci în ambulanță. Ceea ce poate fi un lucru dificil, atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienții care nu necesită transportul cu targa sau cu căruciorul, sau pentru mamele sau bunicile care însoțesc pacienții minori. Cei 50 de cm de la pământ până la podeaua cabinei medicale este o adevărată provocare pentru toți.
În interior căldura este dată de un sirocou care folosește combustibil din rezervorul ambulanței. Acest lucru înseamnă, pe termen lung, cheltuieli mai mari pentru unitate cu combustibilul. Lipsește cu desăvârșire sistemul de încălzire cu apă de la radiatorul ce răcește motorul ambulanței, care pe lângă faptul că făcea față temperaturilor scăzute, era și un sistem de încălzire fără cheltuieli suplimentare. Pe ambulanțele vechi , acest sistem de încălzire cu sirocou, era un sistem de încălzire de rezervă, sau când temperaturile erau atât de scăzute încât era nevoie de suplimentarea cu încă o sursă de căldură. Din păcate, la noile ambulanțe nu avem un sistem de încălzire de rezervă. Asta pentru timpul cât mașină este în deplasare. În staționare, aeroterma care încălzește interiorul ambulanței, nu este eficientă, temperatura neajungând la 17-20 de grade Celsius, cum specifică în cartea tehnică. Vom vedea la vară cum se va descurca aerul condiționat.
Accesul la rucsac, la aspirator și la tubul portabil de oxigen este facil. Accesul la defibrilator este dificil. Multdiscutatul și controversatul defibrilator ZOLL este “complex și cu un algoritm tipic american, ușor necursiv și ilogic față de supremul și versatilul CORPULS”, după cum afirmă un coleg. Cu toate acestea ne-am adaptat și ne-am instruit să lucrăm cu el. Poziția acestuia este ceea ce ne-a pus în dificultate. Așezat la jumătatea tărgii, pe un dulap opus scaunelor, obligă personalul medical să se urce pe targă în genunchi pentru a-l putea manevra la desprinderea și prinderea acestuia din și în suport, mai ales al celor de înălțime medie și mică. Dacă este pacient pe targă nici nu se poate vorbi de mobilizarea defibrilatorului. Problema apare când am nevoie să livrez șoc unui pacient aflat pe targă. Nu putem ajunge la butonul de șoc, fără să atingem targa sau chiar pacientul, riscând astfel să ne livrăm nouă șocul. Și asta nu e totul. Amplasarea lui nu este corectă nici măcar pentru a monitoriza pacientul în timpul transportului, deoarece un pacient agitat are acces la el și-l poate deteriora, sau modifica setări, apăsând la întâmplare pe butoanele acestuia. Chiar și producătorul recomandă, în manualul de instrucțiuni, ca pacientul să nu aibă acces la monitor.
Acest defibrilator trebuie neapărat să fie amplasat pe dulapul de depozitare a materialelor, opus ușii laterale pentru a avea acces facil și rapid la el, pentru că, de cele mai multe ori, asistența medicală se acordă în afara cabinei medicale: la domiciliul pacientului, pe stradă, în locuri publice, și pierdem timp prețios cu accesibilitatea la el.
Pentru că tot am pomenit de targă, voi sintetiza câteva păreri ale colegilor, și anume că este o halterotargă, care îți periclitează articulațiile pumnilor, genunchii și gleznele, și care are două poziții: sus și jos, fără existența unor poziții intermediare.
Scaunul de transport? Doar pentru persoane de talie medie.
Am ajuns și la cele două scaune din cabina medicală, aflate pe partea dreapta a cabinei, amplasate complet neergonomic, tip autobuz, care nu au rotiță de reglare a spătarului, iar acesta este fix în unghi de 90 de grade, probabil pentru a ne proteja coloana. Spațiul dintre ele este mic, precum la avioanele low cost, neoferind confort pe perioada transportului. Ambele sunt situate pe roata din spate a ambulanței și orice hop este resimțit și preluat de coloana vertebrală a personalului medical. Să amintim și faptul că sunt foarte înalte și nu ajungem cu picioarele pe podea, cum este normal, dezavantajați fiind bineînțeles cei de înălțime sub medie. Distanța de la podea la scaun este cu cca 10 cm mai mare decât la orice alt model de ambulanță.
Avem pacienți care din diverse motive refuză să stea pe targă și trebuie să îi transportăm pe scaun. Dilema noastră este pe care scaun îi așezăm? Dacă îl așezăm pe primul scaun, nu avem acces vizual la pacient. Dacă îl așezăm pe al doilea, cel mai probabil nu va încăpea, datorită spațiului mic dintr scaune.
Locul tuburilor mari de oxigen nu este potrivit acolo. În acel loc ar fi trebuit amplasat scaunul “asistentului”, acel scaun de la capul bolnavului, atât de util atunci când ventilezi un pacient intubat, scaun care se găsește în orice ambulanță normală.
Dulapul pentru medicamente și materiale sanitare, aflat pe partea opusă ușii laterale a cabinei medicale, este împărțit în două: o parte cu sertare, unde se află și boxa termică, și o parte cu un rulou metalic ce se glisează pe toată înălțimea dulapului și care, când rămâne blocat deschis, când sare de pe acel sistem de glisare. Boxa termică este neîncăpătoare, cu un termostat de o calitate îndoielnică, cu încălzire “la ghici” și gradație de referință inexistentă. Totodată are un sistem de închidere de proastă calitate, care la orice hop, orice curbă, sare din locul lui, iar sertarul se închide și deschide în funcție de mișcările ambulanței.
Acest dulap este liber și are în capăt o bară metalică ce ajunge până la tavanul ambulanței de care este prins injectomatul. Acesta se află la o distanță destul de mare de targă, și implicit de pacient, încât ar fi nevoie de două tuburi de extensie pentru a ajunge la brațul acestuia. În continuarea dulapului este un spațiu liber, în care s-au amplasat kit-urile. În acel loc ar fi fost potrivite tuburile mari de oxigen, iar kit-urile mutate pe peretele opus, deasupra scaunelor, care scaune, ar fi trebuit să fie doar unul în acea zonă.
În continuarea acelui spațiu, pe lângă targă mai este încă un dulap, pentru salteaua vacum, pompă, atelă de tracțiune, gulere cervicale, ațele etc., spațiu total insuficient. Atelele sunt disproporționate în minus, nerespectând principiul de imobilizare prin cuprinderea a două articulații, așa cum este firesc. Pe acest dulap este așezat defibrilatorul.
De deasupra tuturor acestor minunății privește, mândră și iscoditoare, camera video. Prin această supraveghere video nu este încălcat dreptul pacientului la intimidate? Dacă, în legislația actuală există vreun articol care să reglementeze supravegherea video a pacientului în ambulanță, am dori să fim și noi informați. Și ce facem în situația în care pacientul nu dorește să fie filmat?
Suntem sigri că în urma acestei informări vor apărea reacții! Suntem deschiși la discuțti pentru că acestea sunt constructive și pe viitor putem evita astfel de neajunsuri, care ne dezavantajează și sunt și în detrimentul pacienților noștri.
Concluzia referitoare la noile ambulanțe 4×2 RENAULT, este una singură: o mare dezamăgire!
Iar ca o sugestie pentru cei care utileaza aceste ambulanțe, se pot face mici modificări care ar rezolva neregulile mari din ele. Un fel de rocadă a locurilor. Defibrilatorul mutat pe dulapul cu injectomatul, loc fiind suficient. Kit-urile deasupra scaunelor, tuburile mari de oxigen în locul kit-urilor, un scaun în locul tuburilor mari de oxigen. Aceste patru mutări, vor rezolva cele mai importante probleme ale personalului medică, în cazul noilor ambulanțe!
Tot ce s-a expus în aceste rânduri sunt păreri ale colegilor care au intrat în contact direct cu noile ambulanțe și care s-au confruntat cu toate aceste probleme.
Uniunea Națională a Sindicatelor Asistenților Medicali din Serviciul de Ambulanță (UASAMSA)
Președinte,
Petrișor Ștefan
