Ca urmare a adresei Primăriei comunei Dăești, înregistrată la Apavil S.A cu nr. 33136/09.11.2021 prin care se solicită asigurare asistență tehnică pentru conectarea rețelei de apă potabilă PE Dn 110 mm la rețeaua de apă potabilă existentă pe strada Curăturii, comuna Dăești, în data de 16.11.2021, între orele 0900 – 1600, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Dăești – tronson cuprins între strada Poiana Podului și strada Intrarea Fedeleșoiu ( străzile Poiana Podului, Teiului, DJ 703L, Valea Popii, Crinilor, Brigăzii, Bazinelor, Curăturii ( parțial), Sfântul Petru și Pavel, Paravestului, Valea Satului, Salcâmilor, Muscelului și intrarea Fedeleșoiu).
În această perioadă orară, echipele de intervenție ale APAVIL SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor.
Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în cazul în care există posibilitatea modificării acestora. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.
COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A