Meteorologii au emis un Cod galben de vijelii şi ploi însemnate cantitativ în judeţul Vâlcea, în intervalul 24 iulie, ora 20.00 – 26 iulie, ora 03.00. De asemenea, sunt semnalate şi căderi de grindină, ce vor afecta cu siguranţă culturile vâlcenilor. Iată ce spune meteorologii de la ANM: „În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi punctiform 50…60 l/mp.
Notă: astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (25/26 iulie)”.
Foto credit: Catalin Vezetiu Facebook