În noaptea de 2 spre 3 noiembrie 2024, în jurul orei 01.00, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Mihai Eminescu, în cartierul Ostroveni. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în municipiu. În urma verificării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Vâlcea.