Deşi problema pandemiei a închis foarte mulţi oameni în case, cumva a deschis tot mai multe oportunităţi pentru a lucra de la distanţă. În mod evident, există avantaje şi dezavantaje al acestui fapt, însă un lucru este cert – nevoia de adaptare.
Fie că lucrezi acum de acasă, fie că mereu ai avut câteva proiecte de la serviciu de terminat şi preferai să îţi continui munca şi acasă după program, cu siguranţă înţelegi care este importanţa unui birou adecvat. Nu doar din punctul de vedere al unui mediu liniştit, propice pentru a-ţi desfăşura activitatea, ci şi al confortului şi organizării, pentru a-ţi uşura sarcinile.
Modalităţi de organizare a biroului de acasă
În primul rând, cel mai important aspect este posibilitatea de a grupa şi sorta documente, acte importante, precum şi orice alte materiale ce îţi sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii profesionale.
Soluţia la această problemă sunt bine cunoscutele biblioteci. În funcţie de spaţiul de care dispui, sau ce aspect preferi, există atât variante doare cu rafturi, cât şi modele cu uşi sau sertare. Cele din urmă sunt ideale pentru a stoca în siguranţă lucrurile importante sau cu caracter sensibil, pe care nu îţi permiţi să le rătăceşti prin casă sau ca altcineva să aibă acces la ele. Acestea pot fi prevăzute şi cu încuietori, care sunt deosebit de utile dacă nu locuieşti singur, ai copii mici sau animale de companie, ce ar putea încerca să îţi „inspecteze” din curiozitate biroul. Dacă nu te încadrezi în această categorie şi te interesează mai puţin ideea de depozitare şi mai mult cea a aspectului estetic, poţi opta pentru o bibliotecă în stil asimetric sau mozaic. Te bucuri în continuare de utilitatea acesteia, dar îţi conturezi şi un mediu plăcut.
Etajere, soluții accesibile de efect
Nici un birou nu este complet, însă, fără etajere. Acestea sunt deosebit de practice, întrucât pot avea întrebuinţări multiple şi, datorită dimensiunilor în general reduse, au avantajul de a fi amplasate cu uşurinţă oriunde. Poţi să o foloseşti pentru a ţine la îndemână toate lucrurile mărunte de care ai nevoie în timp ce lucrezi, dar şi pentru decor. Pe lângă modelele clasice, simple, cu rafturi, sunt în tendinţe etajerele de tip scară (metalice, din lemn sau cu sticlă) sau cele cu format abstract (de exemplu, asemănătoare unui şevalet, formate din discuri rotunde, mozaic, etc.). O etajeră micuţă, modernă, ar putea servi chiar şi locul unei măsuţe de cafea, dovedindu-şi astfel versatilitatea.
Sursa de imagine:djile / Shutterstock.com
℗Articol publicitar