Începând cu data de 15 august 2017, Garnizoana Râmnicu Vâlcea are un nou comandant. Este vorba despre colonelul Iulian Truşcă, comandantul Centrului Militar Judeţean Vâlcea, unul dintre ofiţerii de carieră ai Armatei Române.
Colonelul Truşcă a preluat oficial comanda Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, care prespune conducerea activităţilor militare din municipiu şi localităţile învecinate. Însă mai trebuie specificat şi faptul că el va rămâne comandant şi la Centrul Militar Judeţean, post pe care-l ocupă prin concurs din data de 1 decembrie 2016.
Despre colonelul Iulian Truşcă mai putem spune că a îmbrăţişat cariera militară în anul 1992, el înscriindu-se atunci la Institutul Militar de Geniu „Panait Donici”, pe care l-a absolvit în anul 1996 ca ofiţer cu gradul de sublocotenent. Colonelul Truşcă şi-a continuat studiile, el absolvind Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, dar şi un master în drept comunitar. Înainte de a prelua la comanda Centrului Militar Judeţean Vâlcea, colonelul Iulian Truşcă şi-a mai desfăşurat activitatea la Brigada de Tancuri de la Turda, Baza de Instruire Vlădeşti şi Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”.