Comisarul Valerian Dobra – șeful Poliției Voineasa – a picat pentru a doua oară la rând concursul pentru funcția de adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Acest lucru s-a întâmplat vineri, 11 ianuarie 2019, la sediul IGPR, acolo unde a avut loc examenul pentru cea de-a doua funcție de adjunct. De data acesta însă, trebuie să recunoaștem că Dobra a avansat. Dacă la primul concurs, din data de 3 decembrie 2018, el a obținut nota 4,05, ei bine omul s-a străduit mai mult acum și a obținut fabuloasa notă de 4,60.
Eșecul comisarului Dobra nu a reprezentat vreo surpriză pentru cei care-l cunosc și știu ce poate din punct de vedere profesional. Jenant pentru el este faptul că acum va fi nevoit să dea ochii cu mai mulți colegi de-ai săi din IPJ Vâlcea, cărora recent le spunea că vor fi nevoiți să răspunde ordinelor sale, atunci când va accede la funcția de adjunct. Părea un fel de amenințare din partea lui, însă, din păcate pentru el, rămâne deocamdată pe o treaptă profesională inferioară ambițiilor sale.
În altă ordine de idei, ne întrebăm (retoric, evident) cum va putea conduce comisarul Dobra o secție de poliție dintr-o stațiune montană când el nu a fost în stare să rezolve cerințele unui examen decât de 3,6 puncte (nu am mai pus și punctul din oficiu).