19 decembrie 2023

Controale ale ITM în unități medicale din VÂLCEA. 29 de sancțiuni…

În ultimele 10 luni ale anului, inspectorii ITM Vâlcea au luat la ”purecat” unitățile medicale din județ, fie de stat, fie private. Ținând cont de tragediile produse în unele spitale din țară și aici reamintim SJU Piatra Neamț, Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, SJU Ploiești sau Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, unde zeci de pacienți și cadre medicale au murit, inspectorii ITM au decis să verifice dacă în spitalele din Vâlcea se respectă legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Ei bine, surprinzător, deși controalele au rost anunțat în luna aprilie, tot s-au găsit zeci de nereguli, inspectorii ITM fiind nevoiți să aplice sancțiuni. Din păcate, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea nu a făcut publice și spitalele unde s-au găsit neconformități.

“În urma acestei acțiuni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat controale la un număr de 5 angajatori din domeniul țintă al campaniei, unde își desfășurau activitatea un număr de 497 lucrători, fiind constatate un număr de 29 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate și au fost aplicate 29 sancțiuni contravenționale” – precizează ITM Vâlcea într-un comunicat de presă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like