Situația pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea este una critică în aceste momente. CIECH amenință cu închiderea, în timp ce sindicaliștii se pregătesc să iasă cu miile în stradă. Prefectul de Vâlcea, Florian Marin, a organizat o ședință vineri, 30 august 2019, la cererea sindicaliștilor, scopul fiind acela de a-i aduna pe toți cei implicați la o masă și a de a găsi soluții urgente pentru remedierea problemei. Evident că întâlnirea a fost una cu scântei, care s-a lăsat cu amenințări cu plângeri penale pentru subminarea economiei țării, dar și cu multe contre între sindicate și administratorul judiciar al CET Govora. S-au făcut și propuneri pentru ieșirea din impas, iar printre acestea se numără suplimentarea către CET Govora a cantității de cărbune, precum și subvenționarea de către stat a certificatelor CO2.
Sindicalistul Mugioiu amenință cu proteste și plângeri penale
Președintele Sindicatului “Sodistul”, Adrian Mugioiu, a fost printre cei mai vehemenți din sală. El a menționat faptul că a atras atenția asupra situației extrem de grave de pe Platforma Chimică încă din primăvara acestui an, însă nimeni nu l-a băgat în seamă. Acum, s-a ajuns la situația în care, pe data de 18 septembrie 2019, angajații CIEH Sodă să fie trimiși acasă. De aceea, Mugioiu este decis să pornească protestele, prima dată la Vâlcea, iar apoi la București. De asemenea, amenință cu plângerile penale pentru subminarea economiei județene și naționale.
“În urmă cu mult timp am tras un semnal de alarmă că se va ajunge aici. Mai avem undeva la 17 zile de de funcționare și CIECH Sodă România își întrerupe activitatea. Acum am ajuns să spunem cu toții că am făcut fel de fel de demersuri, însă situația este critică. Demersuri sunt făcute doar pe hârtie, pentru că rezultatele sunt aceleași. Aceste demersuri nu se văd în practică. La momentul acesta, aș fi curios ce răspunsuri ați avea să le dați colegilor mei pe data de 18 (septembrie 2019 – n.r.) când ei pleacă acasă. (…) În numele colegilor mei eu vă spun că noi nu mai stăm și că acțiunile pur sindicale vor începe săptămâna viitoare. Vom scoate 5.000 de oameni. Jumătate din municipiul Râmnicu Vâlcea va fi afectat. Nu mai putem sta nicio secundă. De săptămâna viitoare vom face demersuri la nivel local, bineînțeles cu autorizație, iar pe data de 18 septembrie vom fi cu toții la București. Cred că din cei 50.000 de oameni care vor fi afectați, vom găsi 5.000 de oameni care să meargă la București. (…) Pentru că tot vorbeam de tăieri și de reduceri, eu vreau să vă spun că de când a venit domnul Urbanovski și a preluat Soda, noua ne-a luat tot. Mai avem de dat decât părul. Vorbeam de rezerva de stat de lignit care a fost la CET Govora până acum câțiva ani și spuneam că e o soluție sustenabilă și s-ar putea constitui iarăși. Vorbeam de Monitorul Oficial nr. 622 din 26 iulie și spuneam că asta rezolvă cam totul. Din ce am înțeles de la administratorul special, o cantitate de 500.000 de tone de lignit, contractat din octombrie 2019 și până în septembrie 2020 ar rezolva o mare parte din cantitatea de agent termic furnizat de CET Govora către cei doi agenți economici și ar mai scădea și prețul. De atunci și până acum nu s-a făcut nimic. Deci avem cărbune fraților, care se poate extrage de la Cariera Roșia și asta din iulie. (…) Mi-aș dori să fiți cu noi și de azi să fie momentul 0, iar politicienii, indiferent că sunt în opoziție sau la guvernare, ar trebui să fie în permanență la București și să încerce să rezolve lucrurile. Mie mi se pare că ce se întâmplă acum e deja atentat la siguranța națională și am putea noi, sindicatele, să ne adresăm cu o plângere penală pentru subminarea economiei județene și naționale. Nu e de joacă!” – susține Adrian Mugioiu, liderul Sindicatului “Sodistul”:
Administratorul judiciar de la CET: “Groparii județului vom fi cu toții!”
Prezent la ședință, administratorul judiciar al CET Govora, Alexandru Scarlat, a declarat că, în acest moment, prețul la aburul industrial nu poate fi scăzut mai mult de 177, 5 lei, pentru că, altfel, CET-ul ar înregistra pierderi mari. Însă, Scarlat a venit cu o serie de soluții, care ar putea reprezenta cheia rezolvării întregului conflict de pe Platforma Chimică dintre cele trei mari companii. Însă, pentru ca soluțiile sale să fie puse în practică ar fi necesară implicarea susținută a Guvernului României, implicare ce nu s-a văzut până acum în ciuda demersurilor făcute de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
“În comunicatul transmis zilele trecute presei, ați putut vedea care sunt motivele care au dus la majorarea prețului aburului industrial către cei doi consumatori. Ca noutate de la ultimele întâlniri pe care le-am avut cu Ciech Soda România și cu Chimcomplex, miercuri, în data de 28 august, am avut o ședință de lucru unde CET Govora a propus un nou preț pentru aburul industrial, redus cu aproximativ 20 de lei de la ultimul preț propus. Sunt niște măsuri și niște eforturi foarte mari pe care le poate face CET Govora pentru a ajuns la acest preț și nu poate fi redus pentru că ar însemna să semnăm un contract sub preșurile de producție. Sperăm să se semneze un nou contract, să ne putem continua relația comercială. (…) Groparii județului vom fi cu toții. Până acum zece a ani, când CET Govora a vândut sub costul de producție, înregistrând pierderi de aproximativ 90 de milioane de euro, v-ați întâlnit și ați fost atât de vocali? (…) Aș dori ca dvs., oricare din această sală, să semnați un contract de furnizare abur industrial sau energie electrică sub costul de producție. În primul rând cred că ar trebui separată discuția. Vorbim de soluții pe termen scurt și soluții pe termen lung. În ceea ce privește soluția pe termen lung, am discutat-o cu partenerii de pe Platformă, cât și la Consiliul Județean, aceasta implică construirea unei centrale pe gaz. Sperăm să o putem face împreună cu partenerii de pe platformă. Motivele sunt simple: are alt randament și altă eficiență o astfel de centrală, dar și majorarea costului cu certificatele de CO2. Dacă în anul 2006 – 2007 costul unui astfel de certificat era în jur de 3-5 euro, acum a ajuns la 30 de euro. Asta implică pentru CET Govora o povară de 40 de milioane de euro pe an. Adică aproape 50% din cifra de afaceri. Este imposibil de susținut, să plătești banii aceștia pe niște hârtii fără să îți aducă nimic suplimentar. Pe termen scurt, soluțiile ar fi următoarele: impactul foarte mare asupra prețului la abur îl are combustibilul primar – cărbunele și gazul natural, iar dacă avem o cantitate mai mare de cărbune, în condițiile în care în urma evenimentului de forță majoră aceasta s-a diminuat cu 51%, bineînțeles că va scădea și prețul pe tonă la cărbune. Una din soluții ar fi să se respecte contractul de 175.000 de tone pe care l-am încheiat cu Compextul Energetic Oltenia, pentru că s-au livrat până în prezent doar 67.000, dar și suplimentarea acestui contract cu minim de 30.000 de tone pe lună. Asta cu siguranță ar reduce prețul la aburul industrial. O altă soluție pe termen scurt ar fi să se identifice o soluție, de preferat la nivel guvernamental, prin care societățile care sunt nevoite să achite aceste certificate CO2 să primească o subvenție. Sigur, soluția este greu de identificat în condițiile în care orice ajutor din partea Guvernului poate fi interpretat ca ajutor de stat și sunt alte sancțiuni din partea Comisiei Europene” – a spus Alexandru Scarlat, administratorul judiciar al CET Govora.
În final, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, a anunțat că minuta întâlnirii și propunerilor tuturor celor implicați vor fi trimise la toate ministerele, precum și la premierul României, în speranța că cele trei companii mari de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea vor primi ajutorul necesar pentru a continua activitatea și a nu se distruge economia județului.