Decembrie va fi cu adevărat magic în Râmnicu Vâlcea, primăria municipiului organizând totul cu mare atenţie încă de pe acum. Programul evenimentelor a fost stabilit marţi, 31 octombrie 2017, în cadrul şedinţei Consiliului Local.
În acest an, odată cu finalizarea lucrărilor din zona centrală, manifestările vor fi organizate în Scuarul Mircea cel Bătrân, unde va avea loc Târgul „Decembrie Magic”, care, promite municipalitatea, va rivaliza cu cel de la Sibiu sau din alte oraşe ale ţării.
Iată calendarul evenimentelor festive din luna decembrie 2017:
• 1 decembrie — aprinderea iluminatului festiv — deschiderea Târgului „Decembrie Magic
• 5 decembrie — „Ajunul lui Moş Nicolae” (Scuarul Mircea cel Bătrân)
– aprinderea luminiţelor în Bradul de Crăciun
– concerte şi spectacole specifice
– daruri pentru copii
• 23 decembrie – Ajunul Crăciunului (Scuarul Mircea cel Bătrân)
– concerte şi spectacole specifice
– daruri pentru copii
• 31 decembrie – „Revelion 2018” (Scuarul Mircea cel Bătrân)
– concerte de muzică populară şi pop-rock
– foc de artificii la miezul nopţii