Tema principală a Colegiului Prefectural convocat luni, 24 septembrie 2018, a fost legată de măsurile luate pentru salubrizarea cursurulor de apă din județul Vâlcea. Principala problemă discutată a fost aceea că turiștii și riveranii continuă să lase tone de gunoaie în urma lor și nimeni nu ia măsurile ferme şi normale care s-ar impune, adică de aplicare a unor amenzi usturătoare a celor cu adevărat vinovaţi de poluare.
Indignat din această cauză s-a arătat și directorul Hidroelectrica – Sucursala Vâlcea, Constantin Tîrș, care a dezvăluit faptul că, numai anul acesta, Hidroelectrica are pierderi de 2,5 milioane de euro din cauza deșeurile de pe cursurile de apă.
„Anual, amenajările hidrologice sunt invadate de deșeuri abandonate. Deșeurile reprezintă o problemă nerezolvată la nivel județean și național, constatând cu toții ce se adună în lacurile de acumulare. Obligația legală de a aduna deșeurile este a celor ce le aruncă, iar obligația noastră este de a curăța fronturile de retenție. Tot timpul s-a privit către Hirdoelectrica și s-a susținut că ar fi responsabilă cu această acțiune. (…) Noi pe această zonă avem o activitate permanentă, pentru că indiferent ce se întâmplă, aceste deșeuri ajung în frontul de retenție. Până la urmă, implicit, ajung în zona noastră de responsabilitate. Noi, în permanență facem evacuarea plutitorilor din frontul de retenție. Trebuie să spun că aceste deșeuri ne provoacă pierderi foarte mari. Numai în cursul acestui an din cauza deșeurilor avem pierderi de energie electrică de aproximativ 2,5 milioane de euro. De asemene, pe lângă ceea ce scoatem cu echipamentele noastre din frontul de retenție, avem contracte cu firme terțe pentru colectare și scoatere din lacuri a plutitorilor și avem contract pentru ridicarea containerelor cu deșeuri” – a declarat director Hidroelectrica Sucursala Vâlcea, Constantin Tîrș.