În seara zilei de sâmbătă, 8 iulie 2017, o persoană din comuna Dăeşti, judeţul Vâlcea, s-a ales cu un dosar penal după ce a executat focuri de artificii. În speţă, poliţiştii de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Vâlcea au constatat la faţa locului că individul respectiv a încălcat prevederile legale, în sensul că pentru executarea focului de artificii nu a respectat locul stabilit și a folosit alte articole pirotehnice decât cele specificate în informarea către poliție.
Astfel, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii nerespectării regimului materialelor explozive.