Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vâlcea au sancționat două firme din municipiul Drăgășani, sancțiunile contravenționale ridicându-se la peste 10.000 de lei. De asemenea, s-a deschis un dosar penal.
Controalele inopinate avut loc miercuri, 18 iulie 2018, și au vizat doi operatori economici. Unul are ca obiect principal de activitate producerea, depozitarea, valorificarea şi comercializarea de agregate minerale exploatate la suprafaţă, iar cel de-al doilea producţia şi comerţul de produse de patiserie.
Nereguli au fost găsite pe bandă rulantă, pentru că polițiștii au aplicat două sancţiuni contravenţionale de peste 10.000 lei.
Drept măsuri complementare, polițiștii au confiscat 625 lei – sumă care nu a fost fiscalizată prin emiterea de bonuri fiscale cu ajutorul casei electronice de marcat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constituit un dosar penal pentru evaziune fiscală, polițiștii constatând omisiunea înregistrării veniturilor obţinute în urma comercializării de produse către clienţi pe o perioada de un an.