13 iulie 2016

Excentricul popă cu Maserati a slujit la Vâlcea

 

Celebrul preot, Robert Oprea, care a apărut prin toate ziarele şi televiziunile importante, la volanul unui superb Maserati Quattroporte roşu, de 200.000 de euro, a slujit la Vâlcea. Oprea este paroh şi protopop de Vărăşti, în cadrul Episcopiei Giurgiului şi este pentru a doua oară când vine la Vâlcea, în această calitate oficială. Marţi, 12 iulie, a reprezentat parohia Vărăşti (localitatea de naştere lui Vasile Militaru), la festivalul care poartă numele celebrului poet – erou al temniţelor comuniste, organizat la Ocnele Mari. A slujit alături de un alt preot mediatizat, dar pentru cu totul alte motive, dr. Constantin Necula, din Cluj – Napoca, dar şi de alţi preoţi vâlceni, la mormântul lui Vasile Militaru din Ocnele Mari, apoi a participat la sesiunea de evocări în memoria poetului. Presa tabloidă îl alintă Robertino Oprea, iar acest lucru a intrat în memoria colectivă, care i-a cam uitat numele real. Altfel nu se explică de ce, de pe foaia unde erau trecute numele participanţilor la festival, profesorul vâlcean Ioan Şt. Lazăr (amfitrionul evenimentului), i-a citit numele prezentându-l Robertino Oprea. Tot tabloidele l-au fotografiat pe Oprea şi la bordul unui superb BMW alb, Seria 7, de 75.000 de euro. Chiar dacă este evident că are patima bolizilor, preotul din Vărăşti este o prezenţă plăcută, discretă şi cu un discurs bun.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like