Un nou focar de coronavirus în Vâlcea. Este vorba despre Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde doi asistenţi şi un medic au fost testaţi pozitivi cu COVID-19. De asemenea, alte două cadre medicale au rezultat incert, adică fals pozitiv sau fals negativ, urmând să refacă testul. Rezultatele au venit aseară, iar în această dimineaţă conducerea SJU Vâlcea a început să ia primele măsuri.
Secţia Neurochirurgie va fi închisă pentru 14 zile, pacienţii (toţi sunt negativi în acest moment) urmând să fie transferaţi la Spitalul Sibiu şi Spitalul Slatina.
O problemă majoră în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea este aceea că, în această vară, multe cadre medicale s-au întors din concedii pozitivi coronavirus. Dacă medicii şi asistenţii nu se protejează, atunci cine?!