10.521 de cazuri de coronavirus a înregistrat județul Vâlcea de la începutul pandemiei și până acum, azi, 16 ianuarie 2021, fiind anunțate de autorități 28 de noi îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2. Rata de infectare în Vâlcea, calculată la 14 zile, a ajuns la 1,49 la mia de locuitori.
În acest moment, în județ, sunt 13 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidențiale, unități sanitare, la agenți economici și în cadrul instituțiilor publice. Focare sunt înregistrate la Primăria Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, Spitalul Municipal Drăgășani, Spitalul Orășenesc Horezu, Centrul de Neuropsihiatrie Măciuca, Centrul Băbeni, precum și la societăți comerciale din județ.
16 ianuarie 2021