28 septembrie 2024

Foto. ACCIDENT GRAV pe un drum foarte circulat din județul Vâlcea. Un motociclist este RESUSCITAT

UP-DATE, ora 11.55
IPJ Vâlcea anunță decesul motociclistului. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 78 de ani, domiciliat în comuna Galicea.
______
Sâmbătă, 28 septembrie 2024, în jurul orei 11.00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 64, în localitatea Băbeni, intersecție cu DF 677F, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Băbeni care au stabilit că cele sesizate se confirmă.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că o femeie în vârstă de 55 de ani, domiciliată în comuna Glăvile, din cauza cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi lovit cu mațina pe care o conducea cu un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, care se deplasa pe o motocicletă.

„În urma impactului, bărbatul a fost preluat de către echipajele medicale în stare de inconștiență, fiindu-i efectuate manevrele de resuscitare. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat IPJ Vâlcea.

Vom reveni cu informații.

You May Also Like