16 decembrie 2017

FOTO: Elevii Liceului Sanitar licitează un brad de Crăciun în scop caritabil

Elevii Liceului Sanitar „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea se implică din ce în ce mai des în acţiuni caritabile de suflet, dedicându-şi o parte din timpul liber unor cauze umane. Misiunea lor este de a-i ajuta pe copiii bolnavi şi pe micuţii care provin din medii defavorizate.

Acum, înainte de Crăciun, mai mulţi elevi din liceu – de cei din clasele a IX-a şi până la cei din clasele de a XII-a – s-a înscris la atelierul handmade din şcoală şi au contribuit la confecționarea unor ornamente de iarnă. La final, cu aceste ornamente, ei au împodobit un frumos brad de Crăciun pe care l-au scos la licitaţie.

Licitaţia va fi una caritabilă şi porneşte de la 700 de lei, iar banii obţinuţi pe brăduţul minunat urmează să fie donaţi pentru amenajarea unei camere senzoriale și de terapie pentru copiii cu autism.

„Astăzi am devenit spiridușii moșului! Cu ornamentele realizate de noi, în cadrul atelierului handmade, am împodobit un brad pe care îl scoatem la licitație. Banii obținuți vor contribui la amenajarea unei camere senzoriale și de terapie pentru copiii cu autism (în cadrul fostei Grădinițe Nr. 3, Râmnicu-Vâlcea).
Bradul este natural, are 1,80 cm, două instalații cu beculețe roșii, o mulțime de globuletețe și de funde, iar suportul este reglabil. Cei care doresc ca brăduțul nostru să le înfrumusețeze sărbătorile, sunt rugați să lase un mesaj la această postare, cu prețul oferit. Licitația pornește de la 700 lei. Noi, spiridușii, îl vom transporta gratuit!” – ne-au transmis elevii Liceului Antim Ivireanu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like