14 noiembrie 2019

FOTO. O tânără din Vâlcea, ajutată de paramedicii SMURD să nască într-o zonă greu accesibilă

O tânără din Vâlcea, aflată într-o zonă greu accesibilă, a născut cu ajutorul paramedicilor de la SMURD. Bebelușul este sănătos, iar mămica a primit îngrijiri medicale după ce s-a constatat că avea o hemoragie.

„Membrii echipajului SMURD din cdrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta General Magheru al judetului Vâlcea au intervenit astazi in jurul orei 13.19 petru corodarea primului ajutor calificat în cazul unei tinere însarcinate care se afla la domiciliu, in comuna Gradistea, sat Valea Gradistei, aflata intr o zona greu accesibila. Pentru a ajunge la locul interventiei, paramedicii au mers pedestru pe o distanta de aproximativ 1,5 km. Paramedicii de la SMURD Gradistea, sub indrumarea medicului coordonator din dispecerat, au primit indicatiile necesare pentru a asigura nasterea copilului in conditii de siguranta. Ajunsi la fata locului, acestia au constatat ca femeia in varsta de 37 de ani nascuse deja. Acestia au asigurat oprirea hemoragiei prin clamparea cordonului ombilical, dupa care, atat mama copilului cat si copilul au fost predate unui echipaj SAJ, ajuns intre timp la fata locului, ulterior fiind transportate in siguranta la Compartimentul Primiri Urgente Horezu si apoi la Spitalul de Obstretica si Ginecologie Valcea, pentru ingrijiri suplimentare” – precizează ISU Vâlcea.

You May Also Like