5 februarie 2019

FOTO: Salvamontiștii vâlceni, lecții pe pârtia de la Transalpina despre cum să supraviețuiești la munte în caz de avalanșă

65 de cercetași, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, au învățat de la salvamontiștii vâlceni cum să supraviețuiască la munte în caz de avalanșă. Lecția de supraviețuire a avut loc week-end-ul trecut pe pârtiile de schi de la Transalpina Ski Resort. Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu reprezentanții organizației Crucea Roșie, cei ai Federației Române de Orientare Sportivă și SPJ Salvamont Vâlcea.

Cercetașii au fost echipați corespunzător pentru o excursie pe munte. Ei au învățat de la salvamontiști care sunt acțiunile esențiale de supraviețuire în natură. De asemenea, copiii au fost inițiat în tainele orientării sportive și au învățat cum să construiască un iglu, precum și care regulile de prim-ajutor la schi și săniuș.
„Ne-am propus să îndrumăm tinerii și să-i aducem pe pârtiile de schi, în zona montană, pregătiți, astfel încât să putem evita accidentele. Atunci când se produc, pentru că uneori sunt inevitabile, ei să cunoască regulile, să poată ajuta și să se poată ajuta singuri, pentru că intervențiile în zona montană sunt de durată, sunt anevoioase, iar atunci când colegul sau coechipierul știe să intervină este benefic, atât pentru victimă, cât și pentru cei care intervin ulterior” – a declarat Mircea Lera, șeful SPJ Salvamont Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like