De trei ani consecutiv, la o pensiunea Cerna din Vaideeni, artişti din întreaga ţară sculptează cu drujba adevărate opere de artă. La deschiderea taberei, ce a avut loc pe data de 25 iulie 2019, au fost prezente autoritățile locale și județene, printre care îi enumerăm pe Daniel Băluță – primarul comunei Vaideeni, Constantin Rădulescu – preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea și Andra Bică – inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea.
Festivalul Sculptorilor cu Drujba a reunit 10 sculptori din toate colţurile ţării. Fiecare şi-a ales câte un buştean sau o buturugă şi au încercat să dea viaţă lemnului, sub privirile publicului, timp de o săptămână. Din mâinile lor au ieșit adevărate opere de artă.
“Speranța de la prima ediție a devenit acum o certitudine. Sunt carveri din zece județe și anul acesta avem și sprijin din partea Consiliului Județean. Tot ce se realizează poate să fie văzut aici, la pensiunea din Cerna. De la an la an încercăm să facem lucrurile tot mai bine. Acum se poate ajunge la pensiune și pe un covor asfaltic. Este o responsabilitate din partea noastră, dar am demonstrat că această comunitate poate face față unei astfel de provocări” – a spus Daniel Băluță, primarul comunei Vaideeni.