Așa cum v-am anunțat în urmă cu câteva ore (Detalii AICI), astăzi, 2 septembrie 2024, în satul Copăceni din comuna Racovița a izbucnit un incendiu foarte puternic, pe un versant muntos împădurit, relativ aproape de câteva gospodării.
Intervenția pompierilor este foarte anevoioasă din cauza terenului foarte accidentat. Marți, 3 septembrie 2024, în zonă va ajunge, de la București, un elicopter prevăzut cu echipamente specializate pentru stingerea incendiilor.
Conducerea Primăriei Racovița a lansat, în seara de 2 septembrie, un apel către vâlcenii care pot și doresc să participe în mod voluntar la acțiunile de stingere a acestui incendiu.
„După cum știți, astăzi, 2 septembrie 2024, a izbucnit un incendiu în pădurea din satul Copăceni. La fața locului sunt șapte autospeciale, 20 de pompieri și circa 15 voluntari. Cei interesați să dea o mână de ajutor la stingerea incendiului, mâine dimineață, la ora 08.00, avem punctul de întâlnire la sediul Primăriei Racovița. Vă mulțumim!”, se arată în comunicatul autorităților locale din Racovița.
„Rămân câteva echipaje pentru protecția caselor și pentru supravegherea zonei. Nu sunt victime sau locuințe afectate. Mâine dimineață se vor relua operațiunile de stingere”, a anunțat ISU Vâlcea, la ora 23.00.