13 iunie 2024

FOTO: Sudul județului, afectat de furtuna din această seară. De unde s-a sunat la 112

La ora 21.40, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au făcut centralizarea acțiunilor la care au intervenit după o oră de avertizare meteo Cod Portocaliu și, ulterior, Cod Roșu, sub care s-a aflat treimea de sud a județului nostru. A fost furtună destul de puternică în sudul județului, cu ploi, vijelii, căderi de grindină. Au fost mai multe apeluri la numărul unic de urgență 112, în special pentru a anunța copaci căzuți pe șosele și inundații de mică amploare. Până la ora 21.40 (joi, 13 iunie 2024) nu fuseseră înregistrate persoane rănite. Căderi de grindină s-au înregistrat și în comuna Sutești.

Iată ce ne-au transmis reprezentanții ISU Vâlcea:

„Copaci căzuți în municipiul Drăgășani – intervin pompierii din cadrul Detașamentului Drăgășani. Traficul rutier este blocat pe Drumul Național 64, la ieșirea din municipiu spre comuna Grădinari din județul Olt. Inundație în municipiul Drăgășani, pe strada Primăverii, „La barăci”. O baracă este inundată. Intervin pompierii din cadrul Detașamentului Drăgășani”.

You May Also Like