1 septembrie 2018

FOTO: Un actor din „Las Fierbinți”, manager interimar al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vâlcea, de vineri, 31 august 2018, aleșii județeni au votat numirea unui interimar la conducerea Teatrului Anton Pann, după plecarea regizorului Adrian Roman. Cel care a făcut propunerea pentru noul manager interimar a fost președintele Constantin Rădulescu, acesta afirmând că a ales să parieze pe tinerețe. Ca urmare, actorul Octavian Costin, cel care a apărut în celebrul serial „Las Fierbinți”, a fost propus și votat de 31 dintre consilierii județeni.

„Fiind mandatat de majoritatea politică PSD – ALDE – PER din Consiliul Județean Vâlcea, vă fac o propunere pentru ca acest teatru să fie condus, până la organizarea unui concurs, de un tânăr actor de 27 de ani. Tavi Costin în cheamă și îl puteți vedea în producții cinematografice la zi, cum ar fi seriaul Las Fierbinți, dar și în foarte multe proiecte pe care le-a câștigat de la Ministerul Culturii prin asociația pe care o conduce. De asemenea, îl puteți vedea și în alte producții cinematografice importante la nivel național. Este un pariu cu tinerețea pe care eu și cei care îl susțin prin vot îl vom face acum. Mă aștept ca în această perioadă de interimat să demonstrăm că tinerețea este și o calitate” – a declarat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Octavian Costin, noul manager interimar al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, este absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani și al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București, secția Actorie, cu master. De asemenea, el a fost membru al Atelierului de teatru al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani, iar de patru ani este actor al Teatrului ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like