Mai mulţi mistreţi au fost fotografiaţi în dimineaţa zilei de miercuri, 7 martie 2018, în timp ce râmau nestingheriţi pe marginea drumului, chiar pe Calea lui Traian în staţiunea Călimăneşti – Căciulata, în zonă cu destul de multe case locuite. Animalele sălbatice au fost văzute de localnici şi trectori tot mai des în ultima perioadă, iar martorii spun că dacă sunt şi femele cu pui, atunci pot deveni periculoşi. Mistreţii coboară din pădure în căutare de hrană, pentru că o găsesc din ce în ce mai rar în mediul lor natural.
„Un coleg de-al meu îmi povestea că recent a fost la un pas să fie atacat de o scroafă, care avea puii după ea, în zona izvorului din Căciulata. Din fericire, un şofer care trecea prin zonă a observat şi a început să claxoneze pentru a-l face atent, pentru că nu observase că mistreţii se apropiaseră de el şi se pregăteau să îl atace” – ne-a povestit Mihai, cel care a reuşit să surprindă mistreţii pe cameră în această dimineaţă.